Cum a fost la I Love Handmade

29 02 2012

Weekend-ul ce tocmai a trecut a însemnat primul târg I Love Handmade din acest an și primul târg de mărțișor. Am avut parte de o vreme nesperat de bună (că doar a comandat Răzvan soare 🙂 ), de clienți mulți și vorbăreți, de vizite de la prieteni, de povești și de muuulte zâmbete.

M-a amuzat foarte tare un tânăr turist străin care a stat cam 10 minute în dreptul standului meu și a racolat vreo 4 persoane pe care le întreba ce părere au despre cutii și pe care ar alege-o. Până la urmă nu a cumpărat nimic, pentru că de fapt vroia doar să facă spectacol, dar mi-a plăcut nonșalanța cu care vorbea. Și ceea ce m-a uimit a fost faptul că, deși a ales la întâmplare persoanele cu care a discutat despre produsele mele, atunci când li s-a adresat în engleză, niciuna nu a fugit sau nu i-a răspuns că nu înțelege, dimpotrivă: toate au stat de vorbă cu el și cu mine, au râs și au ales produsul favorit.

Dar cei mai simpatici au fost Andra și Răzvan, organizatorii târgului, care au umblat cu lista de persoane pentru care aveau nevoie de mărțișoare, au mers la fiecare stand, iar la sfârșit, după multe glume și dileme, Răzvan ducea cu mândrie o adevărată sacoșă de cadouri pentru 1 martie :).

Pentru că eu am reușit să uit aparatul foto acasă în ambele zile de târg, vă arăt o parte din standul Clepsidra, fotografiat de Andra.

Vă aștept și weekendul următor la I Love Handmade, tot la Palatul Șuțu.





Mărțișoare din lemn

23 02 2012

Cum vă spuneam și ieri, timpul e calculat strict (și din păcate tot nu e suficient), așa că vă rog încă o dată să-mi scuzați postările grăbite și pozele cu lumină cam proastă (sunt făcute în miezul nopții).

Azi vă arăt câteva mărțișoare pe lemn. Le veți găsi pe toate, alături de cele pe piele și de muulte alte bijuterii, la târgul din weekend.

Enjoy!





Cercei, coliere, inele

22 02 2012

Mai sunt doar câteva zile până la târg, iar casa mea este un dezastru: orice locșor, orice măsuță sau spațiu care poate fi folosit drept măsuță este ocupat cu lut, lemn, rășină, piese de ceas, lanțuri, zale, clești și șnururi de mărțișor, iar acum mi-ar prinde extrem de bine invenții ca stoparea timpului, clonarea sau teleportarea.

După cum vă puteți imagina, timpul nu este deloc suficient, așa că nu pot posta fiecare produs nou în parte. Le voi posta pe grupuri, iar dacă vă doriți ceva anume pentru târg, trimiteți-mi un mail și îl rezerv :). După ce trece nebunia voi posta atât pe blog cât și pe pagina de Flickr toate noutățile.

Dar gata cu vorba! Amalgamul de azi este lucrat cu rășină. Așadar, cercei, medalioane, seturi și inele 🙂

NOTĂ: Fiecare produs costă 30 de lei, cu excepția inelelor mici, al căror preț este de 25 de lei.





Cutiuțe + sneak preview mărțișoare :)

20 02 2012

Mai este foarte puțin până la 1 martie, iar teancul de lucruri de făcut până la târguri se mărește pe zi ce trece, așa că săptămâna asta o să fiu foarte scurtă în tot ceea ce vă arăt. Astăzi, 3 cutii pentru bijuterii și puțin tras cu ochiul la mărțișoarele care sunt în lucru.

Cutia cu muzică și trandafir

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.

Cutia cu scrisori 🙂

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.

Cutia doamnei cu ceas – e realizată cu tehnica decupajului și un nou material, care conferă o textură nisipoasă

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.

Bonus, așa cum am promis, sneak preview mărțișoare:

Acestea sunt doar câteva dintre ele. Vor mai urma alte culori, dar și alte modele, așa că stați pe-aproape. Fiecare mărțișor va primi șnur și hârtie roșie, deci va arăta așa:





I Love Handmade de mărțișor

16 02 2012

Chiar dacă mormanele de zăpadă de afară nu spun asta, mărțișorul se apropie, așa că e timpul pentru târg. Și nu unul, ci două, care vor avea loc la Palatul Șuțu în weekend-urile 25-26 februarie și 3-4 martie, astfel încât voi veți putea cumpăra cadouri și mărțișoare atât pentru 1, cât și pentru 8 martie :). Vă voi aștepta cu multe lucruri noi și cu mărțișoare (care sunt acum în lucru), așa că notați datele în agende 😀

Detaliile complete le găsiți aici:





Perechi – perechi….de cercei :)

14 02 2012

Nu sărbătoresc Valentine’s Day pentru că eu cred în dragostea care se sărbătorește în orice clipă, nu în cea care acoperă persoana iubită cu flori într-o zi și cu încruntări în restul timpului. Totuși, marchez ziua îndrăgostiților cu perechi… de cercei 😀

Așadar, cercei cu rășină

Și preferații mei, cerceii antichizați din lemn

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.





Cutiuțe

7 02 2012

Din păcate, Galeria Hora din Brașov, unde dusesem câteva produse, s-a închis, însă asta nu înseamnă că s-a terminat pentru ei. Sper să înceapă un nou proiect, pentru că ceea ce făceau era deosebit . Pentru că ei au închis magazinul, au ajuns înapoi la mine lucrușoarele, din care vă prezint azi cutiuțele. Sunt mici, simple, numai bune pentru oferit un mic dar 🙂

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.





Al Jawala

3 02 2012

Aseară am fost la unul dintre cele mai frumoase concerte din viaţa mea: Al Jawala. Nu îi ascultasem înainte, ştiam oarecum ce cântă, dar impresia pe care mi-au lăsat-o a fost cu muuult mai puternică decât m-am aşteptat. Nu am văzut atâta energie la nicio trupă până acum, iar faptul că sunt atât de expresivi şi pot crea o mulţime de senzaţii doar cu ajutorul instrumentelor m-a cucerit definitiv.

Şi-au făcut intrarea în scenă neaşteptat, printre spectatori, iar show-ul lor a fost inedit. Timp de două ore, am asistat la joaca lor pe scenă şi ne-am jucat alături de ei, bucurându-ne de fiecare dată când reveneau pe scenă pentru un bis. Au făcut-o până au obosit de tot şi au liniştit publicul cu o melodie lentă, de “la revedere”.

Am cumpărat cu plăcere noul lor album şi voi merge cu şi mai mare plăcere la viitoarele concerte din Bucureşti, pentru că ceea ce a fost înregistrat în studio nu se compară cu varianta live. Ce ziceţi, ne vedem acolo data viitoare? 🙂