B’estfest cu aventuri

Săptămâna trecută m-am hotărât să merg la festivalul B’estfest în ziua de vineri. Urma să cânte trupa mea preferată de pe la noi, Grimus, și era cam singura ocazie să-i văd vara asta, așa că decizia a fost ușor de luat. În plus, concert Garbage, așa că distracția era garantată. Zis și făcut: am mers acolo cu o prietenă (cu autobuzul special RATB, de la Aviatorilor până pe islazul comunei Tunari).

Concertul Grimus a fost absolut minunat. A fost prima dată când i-am văzut cântând pe o scenă în aer liber și au fost grozavi ca de obicei. La ei se vede de fiecare dată bucuria cu care cântă și faptul că ceea ce fac le este drag. Bogdan nu s-a putut abține și a coborât de câteva ori printre noi, a cântat alături de noi, a dansat cu o domnișoară, iar eu am poza asta 😀

Concertul Garbage a fost cum m-am așteptat: profesionist. Iar Shirley Manson este fascinantă… Din păcate pozele mele cu ei nu au ieșit.

Însă adevărat aventură a început pentru noi la finalul evenimentului, adică pe la 2 A.M., când am decis să plecăm spre locul de unde trebuia să luăm autobuzul înapoi spre București. Doar că, pe întuneric, am greșit drumul și am ajuns pe cel ocolitor. După ceva dezbateri, am decis să ne întoarcem la festival. Acolo, oamenii de la pază ne-au spus că drumul pe care mergeam este cel bun, așa că am luat-o înapoi. Și drumul șerpuia, și mașini nu mai treceau, și câmpul era din ce în ce mai înfricoșător. Noroc cu luna plină și cu lanterna mea breloc de la Decathlon, care au mai făcut ceva lumină, că nu ajungem și cu vreun picior rupt.

După vreo 20 de minute de mers și multă frică pe care niciuna nu o recunoștea pe moment, am ieșit la drumul mult dorit, dar bineînțeles în partea opusă față de locul în care trebuia să ajungem. Bucuroase că mergem pe asfalt și că există iluminat public, am fost îndrumate de doi polițiști rutieri să mergem în centrul comunei, de unde urma să fim luate de deja faimosul autobuz. Dar ghici ce: șoferul autobuzului nu a vrut să oprească să ne ia. Rezultatul: nervi, înjurături, și decizie să mergem pe jos până la stația de plecare, ce nu părea departe. Era de fapt la vreo 4 km distanță, bineînțeles tot pe câmp. De data asta am oprit un taxi, al cărui șofer nu voia să ne ia, deși mergea în același loc ca și noi. După muncă de convingere, ne-am urcat în mașină și am ajuns la punctul de plecare al autobuzului, cu o întârziere de vreo oră și hainele gri de praf.

Aici am dat de “organizarea” celor de la RATB și B’estfest. Deși cred că erau peste 500 de oameni când am ajuns noi, venea câte un autobuz la fiecare jumătate de oră. Normal, în primul autobuz nu ne-am putut urca, iar viitorul nu părea prea promițător. Fiind deja ora 3, ne întrebam dacă o să trimită autobuze până transportau pe toată lumea. Din fericire, a apărut un maxi taxi în care am reușit să ne urcăm, iar la ora 4, după transpirație ca în saună plus înghesuială ca în conservă, am ajuns la Aviatorilor, unde am strigat “civilizațieeeee”. Da, după întâmplări ca cea prin care am trecut ajungi să te simți bine departe de casă, dar totuși într-un loc în care măcar știi că poți explica unui taximetrist cum să ajungă.

Nu vă pot spune cu câtă bucurie m-am aruncat în pat, la ora 5, gândindu-mă până la urmă cu zâmbetul pe buze la ce s-a întâmplat. Dar am un mare minus pentru organizarea transportului, și cred că alte cel puțin 500 de persoane sunt de aceeași părere cu mine. Nu știu nici până acum cum au reușit ceilalți să plece de acolo, din mijlocul câmpului. În concluzie, dragi organizatori de festival, pe viitor asigurați transport civilizat dacă mai faceți evenimente la care accesul este dificil. Și poate semnalizați cumva drumurile, pentru că nu am fost singurele care s-au rătăcit așa. Am mai întâlnit 3 persoane care au pățit același lucru ca și noi, pentru simplul motiv că cele două drumuri nu erau marcate în niciun fel. Un indicator cu “pe aici, băi” ar fi făcut o treabă perfectă.