Cufărul cu amintiri pentru Alina și Liviu

24 07 2012

Weekend-ul ce tocmai a trecut am fost la nunta unei prietene din copilărie, de care mă leagă o mulțime de amintiri simple, dar atât de frumoase. Am crescut împreună pe aceeași stradă: am împărțit fructe furate din pomii vecinilor, am petrecut zile întregi, pe soare sau zăpadă, plimbându-ne și povestind vrute și nevrute, am colindat pădurea alături de ceilalți nebuni frumoși din gașcă, ne-am făcut ”cazemate” în zăpadă, am suspinat după băieți mai mari, iar acum suntem fericite că ne putem aminti toate astea împreună. La amintirile vechi se va adăuga și cea a căsătoriei, despre care vă pot spune că a fost cea mai frumoasă dintre cele la care am fost până acum.

Am vrut să-i dau Alinei un cadou special, care să îi amintească de mine, dar care să îi fie și util, iar după ceva timp de gândire m-am decis la un cufăr. Și pentru că ei îi place marea la fel de mult ca și mie (și Liviu înțelege de ce ea a avut prioritate 😛 ), am adunat șervețele tematice, nisip și scoici și m-am apucat de treabă.

La început cufărul a arătat așa (după ce a fost dat cu grund)

Iar acum arată așa

This slideshow requires JavaScript.

Alina și Liviu, sper să-l folosiți cu drag și să-l umpleți cu amintirile voastre, acum, la începutul unei noi vieți împreună. Casă de piatră, frumoșilor! 🙂

Advertisements




Pentru mamaie

13 03 2012

Scriu rar pe blog lucruri personale, pentru că îmi place ca cei cărora le împărtășesc anumite detalii despre mine să îmi fie apropiați, dar astăzi vă voi scrie puțin despre una dintre bunicile mele, sau “mamaie”, așa cum îi spun eu.

Mamaie a fost una dintre persoanele cele mai dragi mie. M-a crescut, m-a educat și m-a ajutat să devin omul de astăzi. Când a ieșit la pensie aveam doar 3 ani, dar m-a luat la ea pentru că nu suporta să vadă cum plângeam când părinții mă lăsau dimineața la cămin. Îmi pregătea pachetul pentru grădiniță și nu se supăra când mă întorceam acasă doar cu pâinea, spunând că nu am mâncat-o pentru că mi-a alunecat salamul de pe felii. Iarna, ca să nu mă plictisesc, punea pe covor o coală uriașă de hârtie cartonată, pe care vărsa o găleată de nisip cu care mă jucam ore întregi la căldura sobei. Îmi tricota pulovere, șosete, îmi făcea așternuturi pentru păpuși și mă lăsa să mă îmbrac cu halatul ei.

Când m-am dus la ea cu un ghem de blană în brațe și am rugat-o cu lacrimi în ochi să îl păstrez, deși știam că nu am voie, nu a lăsat-o inima să mă refuze. Așa am avut-o pe Dona, cățelușa care avea “cercei” și care era extrem de blândă și de inteligentă, dar și prietenă bună cu purceii din coteț.

Nimeni nu va mai face ou pancoș, gogoși, pui cu piele crocantă, supă cu găluște, mămăligă cu brânză sau salată de vinete ca ea, iar serile în care deschidea geamul de la ultimul etaj al casei și se ruga de mine să merg acasă sunt de neuitat.

Mamaie m-a învățat să spăl rufe, să cos, să fac plăcintă cu mere (în care prima dată am pus atât de multă făină că în tavă coca s-a strâns complet; dar tataie a mâncat și a spus că a fost foarte bună :D), să curăț trandafirii și să “pigulesc” găinile. Ea mi-a dat propolis pe zahăr când am avut giardia și ea mi-a făcut injecții când am fost bolnavă. Cu ea povesteam ore întregi stând, în funcție de anotimp, pe băncuța din curte, pe terasă sau la gura sobei din bucătărie, și cel mai mult îmi plăcea când mă strângea în brațe iar eu îi spuneam “mămăița mea”.

Mamaie m-a învățat să fac injecții păpușilor și abia aștepta să devin “doctoriță”, ca să o vindec. Nu știu dacă a fost sau nu dezamăgită că nu am ajuns medic, dar știu că a fost mândră de mine și că m-a iubit enorm, așa cum o iubesc și eu pe ea.

Astăzi, când ar fi fost ziua ei de naștere, îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și îi spun că nu o voi uita. Să te odihnești acolo unde ești, mămăița mea, și să ai grijă de mine în continuare.