Cum a fost la I Love Handmade

22 12 2011

Cu întârziere, vă spun câteva cuvinte despre cum a fost ultimul târg pe anul 2011, I Love Handmade: deși vremea nu a fost prea prietenoasă (a plouat și a fost frig – dar totuși, e decembrie :D), noi ne-am simțit extrem de bine, și se pare că și cei care ne-au vizitat standurile. Au fost multe zâmbete, glume, mulți prieteni vechi care au venit să ne viziteze, dar și prieteni noi:)

Poze nu vă pot arăta, pentru că am uitat să fac, însă uite ce cadou frumos am primit de la Andreea😀

Le mulțumesc Andrei și lui Răzvan pentru anul de târguri reușite și pline de prietenie și haz și sper ca și 2012 să fie cel puțin la fel de vesel.

Advertisements




Impresii de la I Love Handmade de Moş Nicolae

7 12 2010

Iarna nu-i ca vara, nu? De asta ne-am convins şi noi la I Love Handmade de Moş Nicolae, când am tremurat bine-bine două zile. Au fost puţini expozanţi şi mai puţini vizitatori decât de obicei, speriaţi cu toţii cu siguranţă de vremea rea. Dar noi am fost viteji şi am rezistat şi nu ne-a părut rău. Am primit cadouri de la Moşul (mulţumesc Andreea, Marius şi Andra :D), am râs, am băut cafea fierbinte din noul meu termos (mulţumesc din nou Andreea şi Marius), am ţopăit să mă încălzesc şi am vorbit cu mulţi oameni drăguţi.

Vă las cu câteva fotografii

Standul, la adăpostul copertinei de la muzeu

“Mulţimea” de expozanţi şi vizitatori, sâmbătă

Fluturii





Particip la concurs :D

24 11 2010

M-am hotărât să particip la concursul ILoveHandmade! 🙂

Ca multe dintre deciziile pe care la iau, şi aceasta a venit în ultimul moment. Mă mai gândisem să particip, dar am pornit de la premisa că oricum eu nu câştig niciodată, că nu am noroc la chestii de genul acesta, aşa că de ce să particip? Azi m-am răzgândit, pentru că dacă nu particip, oamenii nu vor şti şi părerea mea legată de handmade şi I Love Handmade.

A trecut peste un an de când am descoperit site-ul ILoveHandmade şi oamenii din spatele lui. Site-ul m-a fascinat din prima zi, şi cred că nu sunt singura care poate spune că a pierdut ore întregi citind articole despre handmade, interviuri cu artişti sau urmărind tutoriale pentru obiecte lucrate de artizani. Site-ul te face să înţelegi altfel handmade-ul şi pe cei care lucrează fiecare produs şi să apreciezi adevărata valoare a imaginaţiei şi muncii acestor oameni.

Cât despre Andra şi Răzvan, oamenii care organizează târgul ILoveHandmade, nu am ce să le reproşez în tot acest timp de când colaborăm (şi am fost aproape la toate târgurile lor). Nu fac promovare pentru nimeni, însă după experienţa multor altor târguri neplăcute dintr-un motiv sau altul, participarea la ILoveHandmade este ca o gură de aer proaspăt. Este o întâlnire cu prietenii făcuţi acolo şi cu noile lor creaţii, un prilej perfect pentru a cunoaşte oameni pasionaţi de handmade, dar şi o întâlnire cu oamenii care ne vizitează doar din curiozitate, pentru că văd mulţimea de oameni adunată în curtea muzeului.