În amintirea bunicului

13 08 2011

Nu v-am povestit niciodată prea multe despre felul în care a luat naştere “Clepsidra”, iar o intâmplare de ieri m-a făcut să devin puţin melancolică şi să vreau să scriu asta.

Bunicul meu a fost ceasornicar. Când eram copil, îmi plăcea să merg la atelierul lui şi să îl urmăresc reparând ceasuri. Îmi explica ce face şi eram fascinată de toate rotiţele, şuruburile, arcurile, de cât de mici pot fi piesele, şi mai ales de răbdarea şi pasiunea cu care bunicul meu le mânuia. Îmi plăcea albul imaculat al mesei pe care lucra şi mirosul soluţiilor pentru curăţare, vitrina atelierului, plină cu ceasuri, şi rafturile pe care stăteau aşezate cuminţi cutiile cu piese. Când se deschidea uşa, mă aşteptam să intre cineva care aduce un ceas la reparat, dar nu era întotdeauna aşa. Atelierul bunicului era mereu vizitat de oameni care vroiau doar să stea de vorbă cu el, de prieteni vechi cu care îmi povestea amintiri din tinereţe şi care îmi spuneau cât de mult semăn cu el. Mi-am dat seama de asta când am început să fac bijuteriile steampunk. Am un sentiment de linişte şi mă relaxez complet când am pe masa de lucru un ceas şi o şurubelniţă şi îmi imaginez cum voi transforma un cadran, un mecanism sau câteva rotiţe. Când i-am arătat prima dată bunicului ce fac cu ceasurile pe care i le tot ceream a rămas uimit. Nu-i venea să creadă că cineva ar purta o bijuterie realizată dintr-un ceas vechi, dar în acelaşi timp era rândul lui să fie fascinat de ceea ce făceam eu.

Acum bunicul nu mai e, dar eu nu mă opresc. Ceasurile îmi aduc aminte de el şi fiecare lucru pe care îl fac dintr-un ceas vechi îmi dă satisfacţia pe care o avea el când un client pleca fericit din atelier cu ceasul reparat la mână.

Dar să revin la întâmplarea de ieri.

Am fost contactată de cineva care îmi promisese acum ceva timp că îmi va da câteva ceasuri. Întâlnirea cu persoana respectivă a avut loc ieri, iar cele câteva ceasuri au fost de fapt o cutie întreagă. M-am simţit ca un copil care a primit muuulte jucării noi 🙂 Ca “plată” pentru ceasuri i-am dăruit persoanei o cutie pentru bijuterii. Nu vă pot descrie bucuria pe care am avut-o când am văzut cât de bine este primit cadoul şi când munca mi-a fost denumită artă.

Eu cred că nimic nu este întâmplător. Ieri ar fi fost ziua de naştere a bunicului meu. În ziua asta eu am primit cadou o mulţime de ceasuri şi simt că am făcut cel mai potrivit dar pentru amintirea lui.

Advertisements




Cum a fost la I Love Handmade şi Femei pe Mătăsari

20 06 2011

Cred că weekend-ul ce tocmai a trecut a fost cel mai plin de evenimente de până acum. De ce? Păi să vă spun cam ce am făcut: sâmbătă m-am prezentat cu voioşie la I Love Handmade, unde am stat toată ziua. Seara am plecat la Femei pe Mătăsari, după care am fost luată pe sus de Andreea şi Marius şi dusă în El Grande Comandante, unde am ţopăit până la ora 3 a.m. După un somn de 3 ore, a venit ziua 2 de târg, de data asta pe Mătăsari. Apoi cam 2 ore din nou la I Love Handmade, şi la finalul serii, întâlnire cu colegi de liceu pe care nu i-am mai văzut de un an, cu multe poveşti, zâmbete, cocktailuri şi îmbrăţişări.

Dacă tot am terminat cu povestirea traseului pe care l-am urmat, să vă spun şi câteva impresii:

– I Love Handmade a fost ca de obicei, plin de prieteni dragi, vorbăreţi şi veseli care au umplut timpul, în lipsa unui număr mare de vizitatori.

– Femei pe Mătăsari a fost un eveniment care mi-a plăcut foarte mult, deşi nu am luat parte foarte intens la ceea ce s-a întâmplat acolo. Îmi place ideea organizatorilor de a schimba faţa străzii Mătăsari şi cred că au făcut o treabă excelentă, iar locuitorii străzii au fost foarte prietenoşi şi încântaţi că un asemenea eveniment s-a organizat acolo. S-a cântat, s-a dansat, s-a făcut artă în stradă, s-a jucat fotbal, s-a mers cu bicicletele, iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că oamenii care au venit acolo au apreciat cu adevărat ceea ce s-a întâmplat.

Dar gata cu poveştile, e timpul pentru poze 🙂

Standul Clepsidra & Glorybox

Cireşele care mi-au făcut cu ochiul tot timpul în curtea Palatului Şuţu, de îmi venea să mă urc în pom şi să le mănânc pe toate

O bucăţică din “Femei pe Mătăsari”