Particip la concurs :D

24 11 2010

M-am hotărât să particip la concursul ILoveHandmade! 🙂

Ca multe dintre deciziile pe care la iau, şi aceasta a venit în ultimul moment. Mă mai gândisem să particip, dar am pornit de la premisa că oricum eu nu câştig niciodată, că nu am noroc la chestii de genul acesta, aşa că de ce să particip? Azi m-am răzgândit, pentru că dacă nu particip, oamenii nu vor şti şi părerea mea legată de handmade şi I Love Handmade.

A trecut peste un an de când am descoperit site-ul ILoveHandmade şi oamenii din spatele lui. Site-ul m-a fascinat din prima zi, şi cred că nu sunt singura care poate spune că a pierdut ore întregi citind articole despre handmade, interviuri cu artişti sau urmărind tutoriale pentru obiecte lucrate de artizani. Site-ul te face să înţelegi altfel handmade-ul şi pe cei care lucrează fiecare produs şi să apreciezi adevărata valoare a imaginaţiei şi muncii acestor oameni.

Cât despre Andra şi Răzvan, oamenii care organizează târgul ILoveHandmade, nu am ce să le reproşez în tot acest timp de când colaborăm (şi am fost aproape la toate târgurile lor). Nu fac promovare pentru nimeni, însă după experienţa multor altor târguri neplăcute dintr-un motiv sau altul, participarea la ILoveHandmade este ca o gură de aer proaspăt. Este o întâlnire cu prietenii făcuţi acolo şi cu noile lor creaţii, un prilej perfect pentru a cunoaşte oameni pasionaţi de handmade, dar şi o întâlnire cu oamenii care ne vizitează doar din curiozitate, pentru că văd mulţimea de oameni adunată în curtea muzeului.

Advertisements