Am revenit

3 07 2012

Gata, dragilor, de astăzi sunt din nou la treabă. Atelierul este aranjat, materialele ordonate, iar ideile stau cuminți așternute pe hârtie și își așteaptă rândul la lucru 🙂

Însă recunosc, în perioada asta am trișat și am profitat de câteva zile ca să-mi încarc bateriile. Am dormit mult și am petrecut mult timp în natură. A fost un fel de întoarcere la copilărie, cu toate micile bucurii și năzbâtii ale ei: am mers până în mijlocul pădurii, am adunat fragi și le-am înșirat pe paie cu aceeași bucurie ca la 10 ani, am mers cu bicicleta pe drumuri de munte, mi-am pus flori în păr și am adunat un buchet mare-mare de margarete pentru mama, care întotdeauna mă așteaptă cu un zâmbet.

M-am simțit din nou copil. E bine acasă.

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements




Pentru mamaie

13 03 2012

Scriu rar pe blog lucruri personale, pentru că îmi place ca cei cărora le împărtășesc anumite detalii despre mine să îmi fie apropiați, dar astăzi vă voi scrie puțin despre una dintre bunicile mele, sau “mamaie”, așa cum îi spun eu.

Mamaie a fost una dintre persoanele cele mai dragi mie. M-a crescut, m-a educat și m-a ajutat să devin omul de astăzi. Când a ieșit la pensie aveam doar 3 ani, dar m-a luat la ea pentru că nu suporta să vadă cum plângeam când părinții mă lăsau dimineața la cămin. Îmi pregătea pachetul pentru grădiniță și nu se supăra când mă întorceam acasă doar cu pâinea, spunând că nu am mâncat-o pentru că mi-a alunecat salamul de pe felii. Iarna, ca să nu mă plictisesc, punea pe covor o coală uriașă de hârtie cartonată, pe care vărsa o găleată de nisip cu care mă jucam ore întregi la căldura sobei. Îmi tricota pulovere, șosete, îmi făcea așternuturi pentru păpuși și mă lăsa să mă îmbrac cu halatul ei.

Când m-am dus la ea cu un ghem de blană în brațe și am rugat-o cu lacrimi în ochi să îl păstrez, deși știam că nu am voie, nu a lăsat-o inima să mă refuze. Așa am avut-o pe Dona, cățelușa care avea “cercei” și care era extrem de blândă și de inteligentă, dar și prietenă bună cu purceii din coteț.

Nimeni nu va mai face ou pancoș, gogoși, pui cu piele crocantă, supă cu găluște, mămăligă cu brânză sau salată de vinete ca ea, iar serile în care deschidea geamul de la ultimul etaj al casei și se ruga de mine să merg acasă sunt de neuitat.

Mamaie m-a învățat să spăl rufe, să cos, să fac plăcintă cu mere (în care prima dată am pus atât de multă făină că în tavă coca s-a strâns complet; dar tataie a mâncat și a spus că a fost foarte bună :D), să curăț trandafirii și să “pigulesc” găinile. Ea mi-a dat propolis pe zahăr când am avut giardia și ea mi-a făcut injecții când am fost bolnavă. Cu ea povesteam ore întregi stând, în funcție de anotimp, pe băncuța din curte, pe terasă sau la gura sobei din bucătărie, și cel mai mult îmi plăcea când mă strângea în brațe iar eu îi spuneam “mămăița mea”.

Mamaie m-a învățat să fac injecții păpușilor și abia aștepta să devin “doctoriță”, ca să o vindec. Nu știu dacă a fost sau nu dezamăgită că nu am ajuns medic, dar știu că a fost mândră de mine și că m-a iubit enorm, așa cum o iubesc și eu pe ea.

Astăzi, când ar fi fost ziua ei de naștere, îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și îi spun că nu o voi uita. Să te odihnești acolo unde ești, mămăița mea, și să ai grijă de mine în continuare.





Un sfert de veac

26 11 2010

Am împlinit un sfert de veac. Şi-o zi. Nu aveam niciun fel de aşteptare legat de asta, ba chiar îmi era puţin teamă de pragul pe care urma să îl ating. Dar acum sunt uşurată. Şi chiar dacă adevărul este că îmbătrânesc, subconştientul meu parcă a luat-o razna şi vrea să se întoarcă la copilărie. Aşa că am pus-o pe mama să îmi facă tort decorat cu bombonele colorate, am vrut să suflu în multe lumânări, ca atunci când eram mică şi niciodată nu reuşeam să le sting pe toate, de trebuia să mă ajute tata, şi peste toate astea am mai şi primit un căţel care râde ca mine 😀

Pragul ăsta nu e nici pe departe cum mă aşteptam să fie, sau cum îmi imaginam când eram copil. Concluzia pe care o trag este că niciodată nu ştii ce îţi rezervă viitorul, că planurile au şanse mari să nu iasă aşa cum vrei şi că dorinţele se împlinesc întotdeauna, chiar dacă uneori mai târziu decât ai vrut.

Şi cum etapa cu sfertul de veac a trecut, acum am alţi 25 de ani să mă gândesc oare cum o să fie la o jumătate de veac?