Pink Martini la Ciuc Summer Fest

18 07 2010

Aseară tot ce s-a întâmplat în cadrul Ciuc Summer Fest  a fost eclipsat de concertul Pink Martini. I-am văzut pentru prima dată live şi spun cu mâna pe inimă că sunt fantastici. Atmosfera creată de ei este unică, iar publicul trece printr-o mulţime de senzaţii. Au cântat în engleză, rusă, turcă, italiană, portugheză şi au vorbit cu spectatorii în română. M-au fermecat cu totul şi cu siguranţă voi mai merge la concertele lor 🙂

Vă las cu una dintre melodiile mele preferate şi vă aştept şi astăzi, în ultima zi de festival, să vedem împreună Gary Moore, E.M.I.L., Viţa de Vie, The MOOod şi The Mono Jacks.

Advertisements




Prima zi de Ciuc Summer Fest

17 07 2010

Din punctul meu de vedere, a fost reuşită. Organizatoarea care se ocupă de noi, Ioana, este foarte atentă şi dispusă să facă orice ca să ne simţim bine şi să fim mulţumiţi, iar eu mă simt foarte bine când văd persoane care se ocupă într-adevăr de noi. Bonus pentru mulţumire sunt concertele, iar Şuie Paparude şi Faithless au fost pe măsura aşteptărilor.

Standul Clepsidra cu Daruri, la care vânzător-şef aseară a fost Bogdan 🙂

Şuie Paparude

Faithless

Cam atât deocamdată. Vă aştept în seara asta şi mâine, pentru Pink Martini, Gary Moore, Urma, Viţa de Vie, Sensor, Kumm, Brum Conspiracy, Les Elephants Bizarres, E.M.I.L, The MOOoD şi The Mono Jacks.





Un târg trece, altul vine

28 06 2010

Nici n-a trecut bine târgul I Love Handmade de la Curtea Veche, că vă şi invit la altul :). De data asta, în locaţia tradiţională (Muzeul Şuţu). Aşa că sâmbătă şi duminică ştiţi ce aveţi de făcut: veniţi la târg, între 10:00 şi 21:00.

Acum că am făcut anunţul, pot să vă povestesc cum a fost la Curtea Veche. Mie mi-a plăcut foarte mult locaţia, mi s-a părut că se potriveşte foarte bine cu handmade-ul.

Andra şi Răzvan şi-au făcut treaba foarte bine, ca de obicei, vizitatori zic eu că au fost destul de mulţi, iar veselie şi mai multă:)

Îi mulţumesc Luminiţei că m-a ajutat şi a fost “precupeaţă” pentru câteva ore în cele două zile. Şi le mulţumesc Andreei şi lui Marius că nu m-au bătut după ce am cobit că dacă strângem cortul proaspăt cumpărat, va ploua. Ei bine, după ce sâmbătă am înebunit pe toată lumea cu paranoia mea legată de ploaie, duminică mi s-au adeverit “previziunile”, iar Andreea şi Marius mi-au interzis ca pe viitor să mai spun ceva legat de starea vremii. Sorry, guys 🙂

Noul panou, dublu ca mărime faţă de primul. Mie îmi place la nebunie 🙂

Târgul în imagini