Impresii de la Green Fair

31 05 2010

Revenirea la Green Fair a fost foarte plăcută, printre prieteni vechi şi prieteni noi. Chiar dacă ziua de sâmbătă s-a încheiat brusc cu o ploaie torenţială care ne-a făcut să strângem totul în maxim 10 minute, iar duminică am plecat mai devreme pentru că m-a doborât oboseala, totul a fost foarte distractiv.

Îi mulţumesc Elenei pentru companie, lui Mihai pentru ceasul cu Ferrari care probabil va fi transformat în medalion, Cameliei pentru invitaţia la vernisaj (pe care sper să o pot onora), and last but not least, Andreei şi lui Marius, pentru vizită.

Las imaginile să vă arate cum a fost:

Pinguinii pictaţi de Elena, care au amuzat pe toată lumea

Accesorii create din obiecte reciclate

Broşe şi medalioane din ceramică

Premiile oferite la tombola aniversară, la care toată lumea a câştigat câte ceva, numai eu nu 😦

Toby, câţelul tembel care ne-a făcut pe toţi să râdem şi să ne jucăm cu el

Advertisements