Gramofonul recondiţionat

18 10 2011

Acum vreo lună, un prieten a venit la mine cu o propunere nouă şi inedită: recondiţionarea unui gramofon. Deşi la început m-am temut puţin, am acceptat proiectul pentru că mi s-a părut o provocare foarte interesantă. Cu ajutorul lui Radu, am asamblat, şlefuit, lustruit, vopsit şi lăcuit gramofonul, iar rezultatul final ne-a mulţumit pe deplin. Iată cam în ce fel au decurs lucrurile:

Aşa arăta gramofonul în momentul în care a ajuns la mine: bucăţele pline de praf şi rugină, care m-au speriat

Primul pas a fost curăţarea, şlefuirea şi vopsirea cutiei. Aşa arăta după primul strat de culoare

O piesă metalică înainte şi după curăţare (aici a fost treaba lui Radu, care şi-a şlefuit şi degetele până şi-a luat pielea:) )

Cutia asamblata complet şi pictată cu două straturi de culoare. Afară încă era soare şi cald şi puteam lucra pe balcon :((

Produsul finit: 3 straturi de culoare, două de lac şi multe ore petrecute lângă el

Gramofonul în interior – este o adevărată piesă de muzeu, dar funcţională. Am ascultat chiar şi câteva discuri la el, iar sunetele pe care le scoate parcă m-au dus în altă lume…

Gluma de sfârşit de proiect: Bubu-câinele uriaş şi gramofonul-geamantan 😀

Advertisements




În amintirea bunicului

13 08 2011

Nu v-am povestit niciodată prea multe despre felul în care a luat naştere “Clepsidra”, iar o intâmplare de ieri m-a făcut să devin puţin melancolică şi să vreau să scriu asta.

Bunicul meu a fost ceasornicar. Când eram copil, îmi plăcea să merg la atelierul lui şi să îl urmăresc reparând ceasuri. Îmi explica ce face şi eram fascinată de toate rotiţele, şuruburile, arcurile, de cât de mici pot fi piesele, şi mai ales de răbdarea şi pasiunea cu care bunicul meu le mânuia. Îmi plăcea albul imaculat al mesei pe care lucra şi mirosul soluţiilor pentru curăţare, vitrina atelierului, plină cu ceasuri, şi rafturile pe care stăteau aşezate cuminţi cutiile cu piese. Când se deschidea uşa, mă aşteptam să intre cineva care aduce un ceas la reparat, dar nu era întotdeauna aşa. Atelierul bunicului era mereu vizitat de oameni care vroiau doar să stea de vorbă cu el, de prieteni vechi cu care îmi povestea amintiri din tinereţe şi care îmi spuneau cât de mult semăn cu el. Mi-am dat seama de asta când am început să fac bijuteriile steampunk. Am un sentiment de linişte şi mă relaxez complet când am pe masa de lucru un ceas şi o şurubelniţă şi îmi imaginez cum voi transforma un cadran, un mecanism sau câteva rotiţe. Când i-am arătat prima dată bunicului ce fac cu ceasurile pe care i le tot ceream a rămas uimit. Nu-i venea să creadă că cineva ar purta o bijuterie realizată dintr-un ceas vechi, dar în acelaşi timp era rândul lui să fie fascinat de ceea ce făceam eu.

Acum bunicul nu mai e, dar eu nu mă opresc. Ceasurile îmi aduc aminte de el şi fiecare lucru pe care îl fac dintr-un ceas vechi îmi dă satisfacţia pe care o avea el când un client pleca fericit din atelier cu ceasul reparat la mână.

Dar să revin la întâmplarea de ieri.

Am fost contactată de cineva care îmi promisese acum ceva timp că îmi va da câteva ceasuri. Întâlnirea cu persoana respectivă a avut loc ieri, iar cele câteva ceasuri au fost de fapt o cutie întreagă. M-am simţit ca un copil care a primit muuulte jucării noi 🙂 Ca “plată” pentru ceasuri i-am dăruit persoanei o cutie pentru bijuterii. Nu vă pot descrie bucuria pe care am avut-o când am văzut cât de bine este primit cadoul şi când munca mi-a fost denumită artă.

Eu cred că nimic nu este întâmplător. Ieri ar fi fost ziua de naştere a bunicului meu. În ziua asta eu am primit cadou o mulţime de ceasuri şi simt că am făcut cel mai potrivit dar pentru amintirea lui.