Weekend de relaxare

20 08 2012

Weekend-ul ce tocmai a trecut a fost unul extrem de relaxant pentru mine, după o perioadă lungă de muncă și stres. Așa că vineri am făcut cu maaare plăcere bagajul și am fugit la mare cu câțiva prieteni. I’ve had the time of my life, ca să citez o piesă pe care sigur o știți 🙂 Am stat la soare (mi-am pârlit puțin nasul cu ocazia asta:P ), m-am plimbat pe malul mării, am mâncat pentru prima dată fructe de mare și am țopăit în Vamă. Acolo am dat și peste Bogdan și Cristi de la Grimus, despre care știți din postări anterioare cât de mult îmi plac. Am stat puțin de vorbă cu ei și cu cățelușa Rama, and they made my night 🙂

Weekend-ul meu a fost, într-un cuvânt, minunat 🙂

Până atunci, vă las cu câteva poze, așa, să vă relaxați și voi puțin.

This slideshow requires JavaScript.

P.S.: Nu uitați de CONCURS! Mai sunt două zile în care vă puteți înscrie.

Advertisements




Ultimul târg din 2011

14 12 2011

Dap, mi-am dat seama că I Love Handmade ce vine în weekend va fi ultimul târg din acest an. 2011 a fost plin din multe puncte de vedere, dar despre asta o să vă povestesc în altă postare. Acum vă invit sâmbătă și duminică la Palatul Șuțu, între orele 10:00 și 18:00, să-mi vedeți noile creații și să alegeți cadouri de Crăciun pentru voi și pentru cei dragi. O parte din ce vă așteaptă acolo:

Muuuuulte broșe cu lanț:)

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.

Și cutia roșie fragmentată, care mi-e dragă tare de tot 🙂

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.





Invitatie la I Love Handmade

26 09 2011

Dragii mei, a inceput perioada mea preferata din an, cea in care sunt multe targuri :D. Urmatorul este I Love Handmade, asa ca va astept cu drag, voie buna si lucruri noi la standul Clepsidra si GloryBox de la Palatul Sutu, pe 1 si 2 octombrie, intre orele 10:00 si 20:00.





Cutiuţa cu hârtie de orez, broşe şi o surpriză :)

8 09 2011

Nu ştiu dacă v-am povestit, dar de curând mi-am cumpărat şi hârtie de orez, pe care am testat-o deja pe câteva cutii pentru bijuterii şi este minunată :).  Vă arăt astăzi una dintre cutii, iar pe celelalte le veţi putea vedea la târg.

Tot pentru târg am pregătit câteva broşe metalice, simple şi de efect.

Iar acum, surpriza 😀

Este un ceas funcţional în care se poate vedea perfect întregul mecanism. Modelul nu este realizat de mine, ci de un nou prieten foarte talentat, care mă ceartă mereu pentru că distrug ceasurile :). Cel din imagine vă va aştepta frumos gătit cu o curea, pe standul Clepsidra şi GloryBox de la târgul I Love Handmade din week-end.





Week-end în natură

8 08 2011

Pentru că nu mai fusesem acasă de vreo două luni şi mă temeam să nu mă dezmoştenească părinţii 😀 mi-am petrecut week-end-ul cu ei, iar tata s-a ţinut de o promisiune mai veche şi ne-a dus la Bolboci şi Padina. Drumul până acolo e spectaculos, dar şi periculos pentru gustul meu, pentru că este îngust, iar prăpastia e doar la un pas distanţă. A meritat însă frica mea până acolo: am văzut lacul Bolboci, peştera Ialomiţei şi printr-o coincidenţă fericită, o bucăţică din Padina Fest, care mi-a plăcut la nebunie. M-am revăzut acolo cu câţiva oameni pe care nu îi mai întâlnisem de ani întregi, dar frigul mi-a cam stricat planurile. Cu toate că am avut polar, glugă şi bocanci, n-am rezistat până la sfârşit afară, aşa că am ascultat concertele din maşina încălzită:)

Aa, era să uit partea care mi-a plăcut poate cel mai mult pentru că mi-a amintit de copilărie: am mâncat o mulţime de fragi, afine şi zmeură din pădure, toate cu o aromă ce nu se compară cu cea a fructelor din piaţă.

Vă las cu câteva imagini şi cu concluzia la care am ajuns o dată în plus: ţara noastră e minunată şi sunt o mulţime de locuri frumoase foarte aproape de noi. Trebuie doar să avem puţină voinţă să le vedem. Credeţi-mă, merită.





Cum a fost la I Love Handmade şi Femei pe Mătăsari

20 06 2011

Cred că weekend-ul ce tocmai a trecut a fost cel mai plin de evenimente de până acum. De ce? Păi să vă spun cam ce am făcut: sâmbătă m-am prezentat cu voioşie la I Love Handmade, unde am stat toată ziua. Seara am plecat la Femei pe Mătăsari, după care am fost luată pe sus de Andreea şi Marius şi dusă în El Grande Comandante, unde am ţopăit până la ora 3 a.m. După un somn de 3 ore, a venit ziua 2 de târg, de data asta pe Mătăsari. Apoi cam 2 ore din nou la I Love Handmade, şi la finalul serii, întâlnire cu colegi de liceu pe care nu i-am mai văzut de un an, cu multe poveşti, zâmbete, cocktailuri şi îmbrăţişări.

Dacă tot am terminat cu povestirea traseului pe care l-am urmat, să vă spun şi câteva impresii:

– I Love Handmade a fost ca de obicei, plin de prieteni dragi, vorbăreţi şi veseli care au umplut timpul, în lipsa unui număr mare de vizitatori.

– Femei pe Mătăsari a fost un eveniment care mi-a plăcut foarte mult, deşi nu am luat parte foarte intens la ceea ce s-a întâmplat acolo. Îmi place ideea organizatorilor de a schimba faţa străzii Mătăsari şi cred că au făcut o treabă excelentă, iar locuitorii străzii au fost foarte prietenoşi şi încântaţi că un asemenea eveniment s-a organizat acolo. S-a cântat, s-a dansat, s-a făcut artă în stradă, s-a jucat fotbal, s-a mers cu bicicletele, iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că oamenii care au venit acolo au apreciat cu adevărat ceea ce s-a întâmplat.

Dar gata cu poveştile, e timpul pentru poze 🙂

Standul Clepsidra & Glorybox

Cireşele care mi-au făcut cu ochiul tot timpul în curtea Palatului Şuţu, de îmi venea să mă urc în pom şi să le mănânc pe toate

O bucăţică din “Femei pe Mătăsari”





Programul pentru weekend şi teaser pentru noutăţi :)

16 06 2011

Azi vă spun foarte scurt (din lipsă de timp, nu din altă cauză:) ) două lucruri:

1. a apărut programul complet al evenimentului “Femei pe Mătăsari” – îl aveţi mai jos, aşa că vă puteţi planifica weekend-ul 🙂

2. pentru că, după cum v-am mai spus aici, voi participa la două evenimente, mă veţi găsi sâmbătă la I Love Handmade la Palatul Şuţu şi duminică la Femei pe Mătăsari.

PROGRAM – FEMEI PE MĂTĂSARI
Vineri 17.06.2011

Ora 20.00 – Conferinţă de deschidere eveniment

Invitaţi: Alex Gâlmeanu, Wilhelmina Arz, Cătălina Florea (Asociaţia Telefonul Copilului), Iana Matei (Asociaţia Reach Out), Adrian Despot (Viţa de Vie), Lavinia Tănculescu (psiholog), Maria Balabas (Romania Cultural) Ora 21.00 – “Regăsire” – Prezentare modă Wilhelmina Arz

Descriere vis urban:

1. Catwalk – Wilhelmina Arz – chiar in mijloc de strada;

2. Femei frumoase, puternice, ce au avut curaj si dorinta sa ne fie alaturi: Maria Radu, Roxana Ciuhulescu, Roxana Ionescu, Roxana Vancea, Suzana Vasilescu, Iulia Vacarean;

3. Flori – Madalina Mocanu-Lazar – miracol de flori, caci nicicand chipul unei femei n-a fost astfel mangaiat de flori;

4. Laurent Tourette – naturalete si talent laolalta, rezultat = coafuri ce par desprinse din poveste;

5. Cristina Batlan sau Christhelen B., atelier de creatie pantofi de colectie;

6. Make-up artists: Irina Mihaita si Oana Busuioc;

7. Muzica – Maria Radu – tocmai ca povestea sa se inchida intr-o stare perfecta, de visare…

Proiect 112 – Expoziţie foto Alex Gâlmeanu

Ora 22.00 – Femei pe Mătăsari – o altfel de socializare cu Dj Matze @ Home Mătăsari

Sâmbătă 18.06.2011

Ora 11.30 – 19.30 – Workshop-uri “De la femeia vizibilă la femeia invizibilă”

11.30-13.00: Workshop 1 – “Femeia la serviciu” – moderator: Lavinia Tănculescu, dintre invitate: Sorana Constantinescu, Daniela Vercellino

13.00-14.00: Pauză de prânz

14.00-15.00: Workshop 2 – “Femeia acasa” – moderator: Lavinia Tănculescu, dintre invitate: Laura Iosub, Liana Stanciu

15.00-15.30: Pauză de cafea

15.30-16.30: Workshop 3 – “Femeia în pat”– moderator: Lavinia Tănculescu, dintre invitate: Iana Matei, Natasa Ungureanu

16.30-16.45: Pauză de cafea

16.45-17.45: Workshop 4: “Femeia expat în Romania”– moderator: Delia Burnham, dintre invitate: Petra Heche, Fern Bunyan

17.45-18.00: Pauză de cafea

18.00-19.30: Workshop 5: “Femeia în sine”– moderator: Lavinia Tănculescu, dintre invitate: Uca Marinescu, Anet Verweij

Ora 14.00-15.00: Alexandrina Hristov – Cu pianul în stradă

Ora 15.00-18.00: Teatru în stradă (trupa Passe-Partout – Dan Puric)

Ora 18.00-19.00: Milonga – Tango în strada

Ora 20.30-21.30: EggNoEgo – performance “Femeia Uriaşă”

Ora 19.30 – 23.00 – Concerte pe Mătăsari:

Fanas Mecanique We Singing Colors The Smashed Mosquito Biluna Jam Session Viţa de Vie

Începând cu ora 23.30 – Nek @ Home Mătăsari

Duminică 19.06.2011

Ora 11.00: “Lecturi urbane la cafea” (printre invitaţi: Florin Piersic Jr., Claudiu Crăciun, Vasile Ernu, Sorin Despot, Costin Tănăsescu)

Ora 13.00-14.30 – Workshopuri @ Home Matasari

Ora 13.00-13.30: AtelierMix – “Femeia in pictura: de la muza la creatoare” Ora 13.30-14.00: Alexandra Botez, instructor dans – “Femeia si dansul” Ora 14.00-14.30: Marie Jeanne – “Femei voluntar în Protecţia Animalelor” Ora 14.00 – 16.00: Fotbal în stradă

Ora 15.00: Bărbaţi despre femei (printre invitaţi: Dan Chişu, Alin Gălăţescu)

Ora 17.00: Girl Ride Powered by Skirt Bike

Ora 19.00 – Proiecţie de film

Sâmbătă 18.06.2011 şi Duminică 19.06.2011, ora 11.00 – 22.00

– Socializăm pentru societate: peste 30 de ONG-uri vă aşteaptă la standurile lor

– La Bazar: târg handmade

– Unvieled: tineri designeri vă prezintă Femei pe Mătăsari

– Balet în strada (Pas Boutique)

– Biblioteca Vie

– C-moves: dimineaţa, ora de sport pe Mătăsari

– Ţigani meşteşugari pe Mătăsari

Şi pentru că aţi fost cuminţi şi aţi citit până aici, vă fac un preview al noutăţilor pentru weekend: cutii care vor piese de ceas, mărgele ce aşteaptă să fie prinse în cuşti şi să accesorizeze ceasuri funcţionale, brăţari care vor avea rotiţe, mecanisme ce vor fi broşe şi inele. Sunt încă în lucru, însă vă vor aştepta prezentabile şi vesele la târguri 🙂





Ceasuri cu fluturi, bicicletă şi antichităţi

28 05 2011

Pentru că este week-end şi sunt sigură că toată lumea vrea să se bucure de soare, vă arăt câteva ceasuri care îmi sunt foarte dragi datorită veseliei lor.

Ceasul cu fluturi – diametru ceas = 3 cm, lungime colier = 45 cm

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.

Ceasul-bicicletă –  lungime colier = 45 cm

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.

Ceasul antic cu mărgele albe – diametru ceas = 3 cm, lungime colier = 45 cm

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.

Ceasul antic cu flori decupate – diametru ceas = 4,5 cm, lungime colier = 45 cm

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.





Reminder concurs Feminis.ro

29 04 2011

Înainte de weekend-ul de 1 mai, vă reamintesc de concursul la care particip pe Feminis.ro şi vă rog să mă votaţi dacă vă place ce vedeţi pe acolo 🙂

Ca să mă votaţi, trebuie ca până pe 30 aprilie să vă faceţi cont pe Feminis.ro, să intraţi pe pagina mea de votare – adică aici – şi să îmi acordaţi numărul de steluţe pe care consideraţi că le merit (între 1 şi 5; steluţele se află deasupra fotografiei cu cutia pentru bijuterii).

Vă mulţumesc şi vă promit că în curând veţi avea parte de un concurs chiar pe blogul meu, aşa că staţi aproape 🙂

Un weekend însorit vă doresc şi distracţie plăcută de 1 mai.





Chokere

29 11 2010

A fost un weekend plin, în care am lucrat mult şi am dormit puţin, dar sunt bucuroasă că vă pot arăta multe lucruri noi săptămâna asta. Astăzi vă arăt două chokere pe care le-am lucrat azi-noapte, în timpul vizitei mele de poveşti şi handmade-uit la Andreea 😀

Puteţi verifica disponibilitatea şi preţurile aici.